…aceasta este intrebarea…

Totuşi un aspect mai puţin dezbătut este trimiterea constantă la comparaţii cu figuri şi instituţii din zorii comunismului românesc.

Într-o prima fază fostul premier Tăriceanu “vrea să fie foarte clar înţeles” şi răspunde acuzaţiilor de subminare a economiei naţionale emise de M. Toader (PD) cu  aceeaşi monedă: “PD ne arată că la aproape 60 de ani de la represiunea comunistă, care a avut loc după sosirea la putere a comuniştilor în România, la începutul anilor ‘50, când existau tribunalele poporului şi când duşmanii poporului erau condamnaţi pentru subminarea economiei naţionale, readucem aceleaşi metode şi aceleaşi idei în discuţie.” – nota 5 ptr M.Toader; 8 ptr Tăriceanu.

Democrat-liberalii nu se mulţumesc cu scorul de egalitate şi avem varianta de “ba pe-a mă-tii”. Golgeter: Băselinho. Astfel, în viziunea domnului preşedinte, domnişorica de ieri (Alina Gorghiu) se transformă radical şi devine Ana Pauker odată cu citirea raportului comisiei de ancheta a cazului Ridzi. – stai jos, nota 4!

De unde izvorăşte nevoia acestor comparaţii?

Cât de înradăcinate au rămas pentru generaţia celor de peste 55 de ani amintirile staliniste, deşi nu le-au trăit direct? Şi dacă nu le-au trăit, nu sunt oare doar afirmaţii demagogice?!

cacamaca